N-am de ce sa rad, sa plang, sa traiesc, sa mor,
Iar viata imi lasa in nari un dulce acrisor odor,
Uitandu-ma la filmul vietii mele intr-un televizor non-color,
Sunt daltonistu-l ce vede viata color.
Facand crime colorate, cu multe culori radiante,
Impregnate in realitate, iar toate gandurile si intentiile mele bune, sunt legate cu firul adevarului,
Care le sugurma si ucide, creand ganduri demonice, mirifice, lirice,
Ce ma lasa sa imi scald trupul, spiritul, si creierul, in ele.
Caci inauntrul meu se intampla genocide, iar creogenizarea sentimentelor, a vietii si a sufletului,
Se petrec in mine, in tine, in noi toti.
Scapa daca poti, dar niciodata nu vei inceta sa auzi acele voci ce te tortureaza pana nu mai poti.







































