“I have always…

“I have always been unsatisfied with life as most people live it. Always I want to live more intensely and richly. Why muck and conceal one’s true longings and loves, when by speaking of them one might find someone to understand them, and by acting on them one might discover oneself?” – Everett Ruess

A fi sau a nu fi?

Consider neexistenta a fi primordiala. Un fel de intelect nativ, a priori, .  A fi nu poate exista fara nimic.
Cum poate exista ceva, fara ca nimic sa nu existe inainte?

Nimic nu exista, ca totul sa aibe loc sa devina.

shameless me

You’re kind of shameless, pornographic and illegal down there. It’s like a jungle down there. It’s wild down there. I bet it is.

Călătoria

sunt dus cu boala, dus de vântul ei.
acum doar umbrela smulsă-n vijelie, plutește pe-o apă curgătoare.

Poem

Gândește bine, căci eu intenționez să fiu serios.
Iar de vei spune,
mai bine fără tine, atunci mormântul amintirii noastre,
mă rog să-ți fie de folos.
Să te-acoperi reveria, ca și o pătură de adevăr.
ce te lasă mereu cu picioarele reci și dezgolite
în al tău cavou.
Și-ai să trăiești cu ea pe față, plângând la fel cum te-ai născut,
Și vei muri cu ea pe față, plângând ca viermii sub pământ.

Timpul nu există, însă eu da.

Timpul nu există. Scurgerea orelor în acea gură de canal, e un mit
Nu se poate așa ceva!
mai înainte trebuie să exiști, să fi gunoi ori căcat cel puțin, să te scurzi prin acea gură.
Oră minut secundă.
Vin speriat, udă buzele,
Ficat umflat, palpitații și sudoare.
Chiar și sudoarea curge pe canal, însă nu și timpul.

Urmează trezirea sexelor.

E alt pahar, alte buze ude, un altfel de licoare.
Țigarea de după, țigare după țigare și dușul ce spală.(noi fugim pe canal).
sudoarea, mirosul o însoțește.

Nu timpul, ci amintirea cu mirosul ei obosit, de asfințit,
doar buzele rămân umflate, pline de viață, pline de însângerat.

Mai e doar vinul ce încă bate la intrarea în inimă,
Când îi deschide răsăritul,
Un răsărit, sărit ce linge sare, și coapse din gem
Șarpele ce linge coae, și suge penisuri din lemn.

Știind că timpul nu e buclă,
poate doar o bucă, (spre) infinit de femeie când ști că timpul a stat, doar tu te-ai scurs pe canal.

Eu nu sunt de fapt.

Eu sunt karma.
Eu sunt pianul ce zgârie podeaua.
Eu sunt becul din lacul lui Narcis,
sunt unghia lui Iona și nu stivesc corola – mă strivesc.
Sun câinele vagabond în căutare de stăpânire sau stăpân
Când de fapt, mă caut, însă dau doar de un boscetar. Partenerul ideal.

Eu sunt Noiembrie,
cu cele minus 26 de grade ce îngheață lacul, întinde corzile(pianul scârțâie)
minus 26 de cimitire, sicrie; dumnezei sinuciși și ingetati, în noiembrie-n gropati.

Am citit că dacă îți pierzi sufletul și o ști, mai ai încă unul;
dar ce se întâmplă când nu ști, confuzie te lovești,
te descompui încet între firele de păr și grâne ale pianului(am ceva în ochi?)

Irisul îmi este înfășurat în fire de păr roșii că rădăcinile însângerate ale lumii.
Alteori aparțin soarelui, pământului sau chiar copilăriei mele.

Cu fiecare lovitură de gene strânsoarea se strânge, iar tensiunea se răsfrânge
fiecare, linie ce moare spre infinit, un fir de păr ce pușcă și tresare
sub strânsoare.

Iar lumea strigă.

Păcat.

EL îți spune că e păcat.
Că ți-e interzis să o faci, să te gândești la așa ceva.
dar ce se întâmplă când tu nu vezi păcatul în a-ți lua viața,
nu vezi, ce păcat ar fi să te sinucizi?
Singurul păcat, ar fi acela că ar fi păcat să nu cunoști lumea.
Însă și lumea, e doar un mare PĂCAT.

Revedere in cimitir

ne vom revedea in cimitir iubita
macar acolo sa ma observi
uscat si vanat ca si cripta
asteptand sa planga al tau cer
ne vom revedea in cimitir iubita
acolo unde vuietul nu te lasa s-adormi
unde treji si neclintiti,
vom astepta s-ajungem putreziti-la cer
si o noapte mai lunga la amandoi o sa ne ajunga.

Uită ce am scris.

Degete de lut.
Ecou în sămânță, rupt.
Ochi verzi de băiat
În cioburi de carne m-am tăiat.
Pe străzi se-aprind lumânări
În suflet se-aprind lumânări
Lumânări de carne ard în cele patru zări.
Și deodată a răsărit soarele.